Cu prilejul Zilei Familiei, Zilei Copilului și a Sărbătorii Creștine ”Duminica Mare”, Organizația Femeilor Democrate Drochia, în frunte cu președintele Emilia Lopatenco a organizat, în premieră, în data de 4 iunie 2017 un eveniment festiv la care au participat Vasile Grădinaru și Vitalie Josanu, președintele și, respectiv, vicepreședintele raionului Drochia, însoțiți de membrii familiei sale.

Au întregit atmosfera de sărbătoare oaspeții de onoare: Corneliu Padnevici, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova cu frumoasa sa familie, Valentina Buliga, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, președinte al Comisiei Parlamentare pentru Politica Externă și Integrare Europeană, președinte al Organizației Femeilor Democrate din Moldova, Anatolie Zagorodnîi, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Zinaida Ivanschi, secretar al Organizației Femeilor Democrate din Moldova, Cecilia Graur, vicepreședinte al Organizației Femeilor Democrate din Nordul Moldovei, Polina Cojocaru, președinte al Organizației Femeilor Democrate Soroca, Galina Zamurdac, președinte al Organizației Femeilor Democrate Rîșcani, Mariana Chiriac, președinte al Organizației Femeilor Democrate Dondușeni.

Toți invitații la eveniment au avut parte de muzică, dansuri și bucate delicioase, oaspeții de onoare au primit în dar icoane, 6 familii tinere au recepționat cadouri, iar cei mici s-au bucurat de distracție, concursuri și dulciuri. Copiii-participanți la festivitate au fost decernați cu diplome și mulțumiți cu cadouri.

Show-ul a fost animat de clovni care au exalat un parfum de fericire, transformând evenimentul într-o petrecere amuzantă, cu joacă și picturi pe față.

Participanții au admirat, de asemenea expozițiile amenajate cu mult rafinament, deosebite prin felul de împodobire cu obiecte lucrate manual, covoare, lăicere, prosoape, obiecte din lemn și ceramică.

Pe platoul improvizat au concertat: formația de cântece populare ”Busuioc”, picii instituției preșcolare din Popeștii de Sus, Victor Cemîrtan, Amelia Padnevici, Valeria Maxim, ansamblul de dansuri populare ”Izvoraș”, voluntarii Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor ”Ana”.

Serbarea s-a desfășurat la tabăra ”Poienița însorită” la care au participat 70 de familii și a avut drept obiectiv promovarea valorilor  majore ale familiei: dragoste, egalitate și respect. Consolidarea relațiilor nu doar în familie, dar și între familii, indiferent de etnie, tradiții, religie, etc.

 

View the embedded image gallery online at:
http://drochia.md/index.php/265-duminica-mare#sigFreeIdfc0070ce40
  

Căutare

STRATEGIA 2016-2020

Links