Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Corneliu Padnevici a efectuat, ieri, o vizită de lucru în comuna Pervomaiscoie, raionul Drochia unde s-a întâlnit într-o ședință comună cu conducerea raionului, reprezentanții APL și cetățenii.

În cadrul ședinței, Domnul Deputat a vorbit despre progresele Guvernului Filip, proiectele inițiate în sprijinul și siguranța cetățenilor, și nu în ultimul rând despre necesitatea stabilirii unei coeziuni între APL-I, II și alți factori de decizie din teritoriu, care să focuseze activitatea comună în vederea prestării unor servicii de calitate cetățenilor, excluzând riscurile la care ei pot fi supuși.

Participanții au avut un dialog deschis, adresând întrebări și propuneri ce vizează necesitatea schimbării unor prevederi legale, care în prezent sunt ineficiente, elucidarea litigiului dintre cetățeni și deținătorul de oi din localitate, stabilirea sectoarelor de pășunat pe terenurile fondului funciar, proprietate publică a comunei Pervomaiscoie, renovarea drumurilor, iluminarea străzilor, extinderea rețelei de apeduct, reparația capitală a sediului Oficiului medicilor de familie și a ospătăriei școlii, identificarea sursei de poluare a apei din iaz și epurarea acesteia, construcția terenului de joacă pe teritoriul aferent instituției preșcolare, revizuirea cadrului legal privind protecția socială a mamelor solitare, etc.

Vasile Grădinaru, președintele raionului Drochia și Vitalie Josanu, vicepreședintele raionului, au dat răspunsuri pe măsură la adresările survenite, formulându-le recomandări și menționând că cheia succesului în activitatea primăriei constă în cuagularea tuturor factorilor de decizie din localitate și stabilirea unui parteneriat real între autoritățile publice locale și agenții economici din teritoriul administrat.

În urma dialogului, primarul comunei, Raisa Vacari și locuitorii și-au exprimat disponibilitatea de a participa mai des la astfel de întâlniri comune.

Asemenea vizite în teritoriu sunt acţiuni prevăzute săptămânal în agenda Domnului Padnevici, a conducerii raionului Drochia şi vin să consolideze relaţiile cu cetăţenii.

   

Căutare

STRATEGIA 2016-2020

Links