Astăzi, Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Corneliu Padnevici a convocat în comun cu Nicolae Ciubuc, directorul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) o sesiune de informare a agenților economici din domeniul agricol din raionul Drochia cu privire la Regulamentul de subvenționare aprobat pentru anii 2017-2021.

 La ședință au mai participat Vasile Grădinaru, președintele raionului Drochia și specialiștii din cadrul Direcției Agricultură, Alimentație și Relații Funciare a Consiliului raional Drochia.

Domnul Padnevici a venit cu un cuvânt de salut și de încurajare către toți participanții, accentuând importanța informației furnizate pentru producătorii agricoli și disponibilitatea de a-i susține în afacerea sa.

Domnul Ciubuc a prezentat prevederile Regulamentului, acordând o atenție deosebită modificărilor și completărilor incluse în document.

Obiectivul acestei sesiuni a fost informarea producătorilor agricoli cu privire la mijloacele financiare aferente măsurilor de sprijin în anii 2017-2021, posibilitatea de accesare a acestora, modalitatea de completare a dosarelor și condițiile de eligibilitate a solicitanţilor de subvenţii, precum și oportunitatea unui dialog constructiv între producători și autorități.

După finalizarea sesiunii,  oficialii s-au deplasat la crescătoria de iepuri din s. Chetrosu, mândria satului și a raionului Drochia.

 

   

 

Căutare

STRATEGIA 2016-2020

Links