Astăzi, 29 iunie 2017, Vitalie Josanu, vicepreședintele raionului Drochia, Ruslan Babin, specialist principal Direcția Economie, Reforme și Atragerea Investițiilor din cadrul Consiliului raional Drochia și Nina Bândiu, director executiv AO „CONSULT-NORD” din s. Pelinia, r. Drochia au participat la ședința ordinară a Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord), care a avut loc la sediul Universității de Stat ”Alecu Russo” din mun. Bălți.

La ședință au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice locale, ai organizațiilor neguvernamentale și ai mediului de afaceri din Nordul Republicii.

În cadrul ședinței au fost disputate următoarele chestiuni de pe ordinea de zi:

  1. Cuvânt de salut: Dorin Andros, Secretar de Stat al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor al Republcii Moldova;
  2. Prezentarea agendei și a obiectivelor ședinței CRD Nord, Ion Leucă, președinte CRD Nord, președinte al raionului Glodeni;
  3. Cu privire la aprobarea Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord. Raportor: Mariana Cebotari, specialist în planificare strategică și programare ADR Nord;
  4. Cu privire la Raportul de implementare a Startegiei de Dezvoltare Regională Nord 2016-2020 în semestrul I al anului 2017. Raportor: Ion Bodrug, director ADR Nord;
  5. Cu privire la Comisiile regionale sectoriale (CRS) în cadrul CRD Nord. Raportor: Victor Cimpoieș, director AO ”Cutezătorul”;
  6. Cu privire la coordonarea participării ADR Nord la implementarea proiectului IFAD în RDN. Raportor: Maria Prisacari, șef secție Cooperare și Atragerea Investițiilor ADR Nord;
  7. Raport cu privire la activitatea CRD Nord în perioada 2015-2017. Raportor: Diana Josan, specialist în planificare strategică și programare ADR Nord;
  8. Bune practice și soluții economic eficiente pentru execuția drumurilor regionale. Raportor: reprezentant Lafarge Ciment Moldova SA.

CRD Nord este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord (RDN), în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca.

CRD Nord are 48 de membri, fiind alcătuit din președinții raioanelor componente, primarul municipiului Bălți și câte un reprezentant al asociațiilor de primari, societății civile și sectorului privat din fiecare raion și municipiu al RDN. Membrii CRD Nord își exercită atribuțiile cu titlu gratuit.

Mai multe detalii despre ședința de astăzi găsiți AICI 

   

Căutare

STRATEGIA 2016-2020

Links