Nouă autospeciale din Austria menite să lichideze situațiile de risc, au fost donate, astăzi  mai multor localități, la sediul Serviciului Situații Excepționale al MAI.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice locale, pompieri voluntari austrieci, dar și oficiali din cadrul Ambasadei Austriei în Chișinău.

În prezent, Serviciul Salvatori și Pompieri dezvoltă un proiect de cooperare cu salvatorii voluntari din Austria Autospeciale pentru Republica Moldova”. În cadrul acestui proiect salvatorii moldoveni beneficiază de tehnică și utilaj de intervenție, dar și de cursuri de instruire practică. Grație suportului organizațiilor de voluntari austriece, țara noastră a beneficiat cu titlu gratuit de 30 de autospeciale de stingere a incendiilor,  9 dintre care au fost oferite la ceremonia de astăzi. Mașinele urmează  să ajungă în raioanele Edineț, Drochia, Dubăsari, Strășeni, Telenești, Călărași, Fălești, dar și la Detașamentul Căutare Salvare nr. 1 din municipiul Chișinău.

Raionul Drochia a fost reprezentat la eveniment de Vitalie Josanu, vicepreședintele raionului Drochia. În luarea sa de cuvânt, Domnul Josanu a mulțumit oaspeților pentru cadou și a menționat, că odată cu crearea postului pentru voluntari vom putea reduce esențial timpul de reacționare la eventualele situații excepționale și vom atinge scopul care constă în asigurarea protecției vieții cetățenilor și a bunurilor materiale.  

În imaginile de mai jos, Vasile Grădinaru, președintele raionului Drochia, Vitalie Josanu și Igor Grozavu, vicepreședinții raionului, Alexandru Irodoi, șeful Secției situații excepționale Drochia recepționează autospeciala, care trece în gestiunea Secției situații excepționale din raionul Drochia.

Casca de pompier, la fel este un cadou din partea pompierilor austrieci.  

   

Căutare

STRATEGIA 2016-2020

Links