La data de 13 august, a anului curent, iubitorii folclorului, a tradițiilor populare, a vechilor meșteșuguri și a bucatelor naționale au fost așteptați cu drag la cea de-a II-a ediție a Festivalului ”Tradiția continuă!”, organizat în comuna Petreni, raionul Drochia.

Scuarul Casei de nunți a pulsat spiritul național, căci organizatorii, sub conducerea primarului de Petreni, Valeriu Tizu au încercat să surprindă individualitatea moldovenilor ca popor, prin punerea în valoare a folclorului și tradițiilor populare, datina strămoșească și obiceiurile comunei Petreni. Evenimentul a fost dozat cu un târg de meșteșuguri și produse autohtone, zone gastronomice, un spectacol folcloric, susținut de ansambluri, dansatori şi interpreţi de valoare, o paradă a portului popular, un teren de joacă pentru copii și bucate din cele mai delicioase și mai copioase, precum și cu băuturi răcoritoare.

Pe scena improvizată au evoluat: Taraful căminului cultural din comuna Petreni și ansamblul folcloric ”Hora Petrenilor”, ansamblul folcloric din satul Dominteni, ansamblul de dansuri ”Brâuleț” din satul Cubolta, ansamblul folcloric ”Florile Dalbe” , ansamblul de dansuri ”Mărunțica” din satul Chetrosu, grupul folcloric ”Vatra” din județul Botoșani, România, interpreții: Didici Rodica, Nicolae Neagu, Ion Prodan, instrumentistul, Veaceslav Capcelea și mulți alții.

Punctul culminant al Festivalului a constat în semnarea Acordului de Înfrățire dintre comuna Petreni, raionul Drochia (Moldova) și comuna Copălău, județul Botoșani (România).

Festivalul a fost onorat cu prezența oaspeților mult așteptați: Vasile Grădinaru, președintele raionului Drochia, Nicolae Moraru, consilier raional, Ciprian Ivanov, primarul comunei Copălău, județul Botoșani, România, primarii localităților Dominteni, Hăsnășenii Mari, Chetrosu, Cubolta.

În cadrul evenimentului au fost aduse mulțumiri, inclusiv, prin premiere harnicilor combineri ai comunei Petreni: Vladimir Secrieru, SRL PETREANCA-AGRO , Ion Gavriliuc, SRL PETREANCA-AGRO, Vitalie Musteață, SRL PETREANCA-AGRO, Andrei Țapu, SRL VIARC- AGRO, Oleg Musteață, SRL PETREANCA-AGRO, Boris Vicol, SRL PETREANCA-AGRO, Veaceslav Guțu, SRL PETREANCA-AGRO, Nicolae Șmigon, SRL VIARC- AGRO, Iurie Statnic, SRL PETREANCA-AGRO, Petru Golovatîi, SRL PETREANCA-AGRO, în frunte cu administratorii Chiril Darii, SRL PETREANCA-AGRO și Raisa Tizu, SRL VIARC- AGRO. 

  

Căutare

STRATEGIA 2016-2020

Links