Ieri, 24 august 2017, s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului raional Drochia, la care au fost prezenți 27 din 33 consilieri raionali.

La ședință au participat președintele și vicepreședintele raionului Drochia, Vasile Grădinaru și, respectiv, Igor Grozavu, Secretarul Consiliului raional și al raionului Drochia, Oxana Grigorița, șeful Inspectoratului de Poliție Drochia, Maxim Bernic, procurorul-șef al raionului Drochia, Iurie Vrabii, raportorii, reprezentanții serviciilor publice desconcentrate și descentralizate, persoanele interesate, societatea civilă și mass-media.

Nicolae Cojocaru, consilier PLDM, a fost delegat președinte al ședinței, iar Ghenadie Morcov, fracțiunea PCRM, consilierul care va semna decizia Consiliului în cazul în care președintele ședinței va fi în imposibilitatea de a o semna. În total, aleșii locali au votat 22 de proiecte de decizii.

Este de menționat că, ședința Consiliului raional Drochia a început cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova, iar s-a finalizat cu tradiționala omagiere a consilierilor raionali – care și-au sărbătorit ziua de naștere în perioada dintre ședința de ieri și cea precedentă.

  

Căutare

STRATEGIA 2016-2020

Links