La Mulți Ani, Moldova, la Mulți Ani, Drochia! Acestea au fost cuvintele rostite de drochieni, astăzi, 27 august 2017, la scurgerea a 26 de ani de la declararea Independenței Republicii Moldova.

În această zi, Vasile Grădinaru și Igor Grozavu, președintele și vicepreședintele raionului Drochia, împreună cu reprezentanții serviciilor publice desconcentrate și descentralizate, combatanții, familiile acestora, societatea civilă au sărbătorit acest eveniment semnificativ pentru întreaga țară, dar și pentru raionul Drochia.

Mitingul consacrat sărbătorii naționale a demarat cu depuneri de flori la Monumentul polițiștilor căzuți în conflictul armat pentru apărarea Integrităţii Teritoriale şi Independenţei Republicii Moldova, după care a fost oficializat la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Piața Independenței a orașului Drochia.

Cu mesaje de felicitare în fața drochienilor au venit: Vasile Grădinaru, președintele raionului Drochia, Valerian Gherman, Deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, Anatolie Bugai, președintele Uniunii raionale a veteranilor războiului din Transnistria, Cavaler al Ordinului Ștefan cel Mare, Mihail Marcu, președintele Asociației ”Combatantul”.

”Onorată asistență, doamnelor și domnilor! Din numele Domnului Corneliu Padnevici, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a Consiliului raional Drochia, a aparatului președintelui raionului Drochia și al meu personal, vă felicit cordial cu Ziua Independenței Republicii Moldova! Suntem legați de-acest pământ al patriei, prin tot ce-a fost înaintea noastră, prin tot ce va veni după noi, prin acei care s-au născut și prin acei care se vor naște, prin trecut și prin viitor, suntem legați prin mormintele strămoșilor și prin leagănele nepoților. Este o datorie  a noastră, a fiecăruia de a transmite din tată-n fiu dragostea de țară și neam, așa cum o fac toți bărbații adevărați ai acestui plai, așa cum au făcut-o și o fac toți eroii, care au luptat pentru suveranitatea acestui pământ!”, a declarat Vasile Grădinaru.

Veteranilor de război le-au fost înmânate diplome cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova.

Cu un recital literar-muzical a evoluat grupul de copii al Academiei micilor vedete din orașul Drochia, conducător Cristina Țurcanu, specialist, Secția Cultură Drochia.

Despre dragostea ce o poartă față de acest plai mioritic au declarat în limbajul dansului Victorița Debrianschi și Corneliu Albu. Au cântat Moldova Iulian Borș, Bogdana și Mihail Chilari.

Evenimentul de astăzi s-a sfârșit cu depuneri de flori la Monumentul eroilor căzuți în conflictul armat pentru apărarea Integrităţii Teritoriale şi Independenţei Republicii Moldova ”Pentru Țară, pentru Neam”.

A înfățișat evenimentul cu o dedicație deosebită, Ala Bugai, specialist principal, Secția Cultură Drochia.

 

  

Căutare

STRATEGIA 2016-2020

Links