Astăzi, 15 octombrie 2017, în comuna Șuri, raionul Drochia, au fost omagiate cuplurile longevive, care au sărbătorit 40- 50-60 ani din ziua nunții.Evenimentul cu genericul „50 de ani împreună”, a adunat 19 cupluri, care timp de jumătate de veac au demonstrat trăinicia unei căsătorii durabile, testată în timp și la bine și la greu.Evenimentul a fost organzat de către APL Șuri, Petru Turcueț, primar, de comun acord cu Consiliul comunal.Cea de a pata ediție a acestui frumos eveniment a devenit o tradiție pentru toți cei, care mînă de mînă, inimă în inimă, au mers alături în viață, pentru a aunge la acest pas jubiliar.Aceste cupluri au fost înscrise în filele de aur ale istoriei satului Șuri, pentru că s-au hotărît să meargă pe acelaș drum, formînd și menținînd o familie.
Alături de copii, nepoți și strănepoți cu cuvinte de felicitare, flori și premii bănesti, s-au alăturat Vasile Grădinaru, președintele raionului Drochia și Corneliu Padnevici, deputat în Parlamentul Republicii Moldova,care au menționat că aceste familii sunt un exemplu bun pentru tînăra generație.
În semn de respect pentru viața pe care au trăit-o împreună, „mirii și miresele” au semnat în cartea aniversărilor,drept dovadă a sentimentelor profunde trăite pe parcursul vieții,după care au fost premiați cu diplome de devotament și credință.Conform tradiției, jubiliarii au dansat valsul tinereții,și-au oferit sărutul reciproc,și și-au jurat dragoste și respect pînă la adînci bătrîneți.
Părintele mitrofor Pavel, paroh al Bisericii „Adormirii Maicii Domnului” din localitate, a oficiat slujba religioasă pentru sfințirea legămintelor de credință.
Sărbătoarea a avut drept scop de a demonstra tinerii generații exemplul unor familii împlinite care dureză în timp.

 

  

Căutare

STRATEGIA 2016-2020

Links