La data de 23.02.2017, în sala de ședințe a Consiliului raional Drochia, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a petrecut un atelier de lucru cu reprezentanții Cancelariei de Stat în teritoriu, primarii, secretarii din primării, specialiștii pentru reglementarea regimului funciar din primării și reprezentanții serviciilor descentralizate și desconcentrate din raionul Drochia.

 

În cadrul atelierului de lucru au fost analizate:

1.      Legea nr. 132 din 17.06.2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate;

2.     Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale;

3.     Legea nr. 768 din 02.02.2000 privind statutul alesului local.

 

La atelier au participat dnul Vasile Grădinaru - președintele raionului Drochia și dna Oxana Grigoriță - secretarul Consiliului raional Drochia.

 

Formatori:

Dnul Lilian Chișcă - șef al Direcției control venituri și proprietăți din cadrul ANI;

Dna Ada Griciuc - șef al Direcției control interese personale din cadrul ANI.

View the embedded image gallery online at:
http://drochia.md/index.php?start=120#sigFreeId91ac577557

Reprezentanța Fundației Elvețiene Terre des hommes în Moldova implementează proiectul „Protecția copilului în contextul migrației părinților”, cu sprijinul financiar al Ambasadei Olandei în cadrul Programului Drepturile Omului.

Scopul proiectului este de a preveni efectele negative ale migrației părinților asupra copiilor. În cadrul proiectului este organizată campania de informare Familii fără hotare” care vine în ajutorul copiilor, părinților, profesioniștilor din domeniul protecției copiilor, dar și a societății per ansamblu, ca să poată face față anumitor provocări ce țin de protecția copiilor ai căror părinți sunt peste hotare.

De asemenea, sunt realizate activități de sensibilizare a opiniei publice, distribuite materialele informaționale, organizate proiecții publice ale filmului animat „In Exile” și discuții pe marginea migrației.

În acest context, la data de 22.02.2017, în sala de ședințe a Consiliului raional Drochia s-a desfășurat atelierul de lucru cu tematica „Familii fără hotare – Rolul profesioniștilor în protecția copiilor ai căror părinți pleacă peste hotare”, la care au participat dnul Igor Grozavu și dnul Vitalie Josanu – vicepreședinții raionului Drochia și reprezentanții instituțiilor cu atribuții în protecția copilului din raionul Drochia.

Scopul atelierului a fost consolidarea capacităților profesionale ale specialiștilor în protecția copiilor referitoare la asigurarea protecției și siguranței copiilor ai căror părinți intenționează să plece la muncă peste hotare sau deja au plecat.

Formatori: Cristina Triboi  și Liliana Strahan – specialiști în protecția copilului, Reprezentanța Terre des hommes.

 

View the embedded image gallery online at:
http://drochia.md/index.php?start=120#sigFreeId4e7281990d

La data de 21.02.2017, raionul Drochia a avut onoarea să-l aibă ca oaspete pe dnul Vasile Marina - viceministrul Educației, împreună cu Arcadie Andronic - consilierul responsabil de învățământul superior și Ludmila Caraulan - curatorul raionului Drochia.

Scopul vizitei a constat în identificarea problemelor cu care se ciocnesc profesioniștii din sistemul de învățământ din raionul Drochia si măsurile de depășire și/sau soluționare a acestora.

Citește mai mult

  

View the embedded image gallery online at:
http://drochia.md/index.php?start=120#sigFreeId205a1d28cc
      

Ziua de 20.02.2017 este marcată de un eveniment important pentru satul Dominteni și comuna Petreni, și anume darea în exploatare a sălii sportive în urma renovării, destinate elevilor din ambele localități.

 

Cu acest prilej, Vasile Grădinaru - președintele raionului Drochia, Igor Grozavu - vicepreședintele raionului Drochia, Vitalie Josanu - vicepreședintele raionului Drochia, Oxana Grigoriță – secretarul Consiliului raional Drochia, funcționarii din cadrul aparatului președintelui raionului Drochia, precum și colaboratorii serviciilor descentralizate și desconcentrate au felicitat copiii și profesorii, urându-le evoluție și progres în promovarea valorilor sportive.

 

În acest sens, copiii au încins o atmosferă de sărbătoare, demonstrând vocația și talentul la dansurile moldovenești și sportive.

 

Evenimentul a fost organizat de administrația școlii din s. Dominteni, cu sprijinul dlui Ion Recean - șeful Direcției Învățământ, Tineret și Sport Drochia.

 

După finalizarea acestuia, echipa s-a deplasat la primăria Dominteni, în scop de a fortifica relaţiile de colaborare între autorităţile administraţiei publice locale de nivelul doi şi cele de nivelul unu, de a identifica problemele cu care se confruntă cetățenii și măsurile de eradicare a acestora.

 

La ședință au participat reprezentanţii autorității publice locale, instituţiilor educaționale, medico-sanitare, de asistenţă socială și a organelor de drept.

 

În cadrul ședinței au fost abordate așa subiecte ca:

-         Aprovizionarea farmaciei locale cu diverse medicamente;

-         Eliberarea mai multor recete de medicamente compensate;

-         Eliberarea gratuită a adeverințelor de mărime a pensiei de către Casa teritorială;

-         Livrarea gratuită a pensiilor de către Oficiul poștal;

-         Lupta cu corupția în toate domeniile de activitate;

-         Crearea condițiilor decente pentru angajați;

-         Reparația instituției preșcolare din s. Dominteni;

-         Asigurarea cetățenilor cu apă potabilă de calitate prin canalizare;

-         Atragerea investitorilor;

-         Sporirea demografiei.

 

De asemenea, a fost accentuat faptul că autoritățile administrației publice locale de nivelul unu și doi trebuie să acționeze ca un organism unic. Eforturile depuse au un singur scop: bunăstarea și prosperarea cetățenilor.

 

View the embedded image gallery online at:
http://drochia.md/index.php?start=120#sigFreeId382421fb1d
      

ANUNȚ PRIVIND REZULTATELE SELECȚIEI CANDIDAȚILOR ÎNSCRIȘI LA CONCURSUL

PENTRU OCUPAREA FUNCȚIEI VACANTE DE

ASISTENT MEDICAL Centrul Comunitar Sănătate Mintală 1,0 salariu

(perioada nedeterminată)

  Continuarea vezi  aici

Căutare

STRATEGIA 2016-2020

Links