În vederea inițierii implementării proiectului „Renovarea Centrului de sănătate Drochia “Anatolie Manziuc” prin eficientizare energetică”, membrii Comisiei de monitorizare a noilor proiecte de dezvoltare regională au efectuat astăzi o vizită de lucru la Consiliul raional Drochia și IMSP CS Drochia.

Șeful Serviciului managementul proiectelor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) - Victor Caun, directorul ADR Nord - Ion Bodrug, șeful Secției managementul proiectelor - Constantin Bândiu, specialistul în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor din cadrul ADR Nord Alexandru Goreacioc s-au întâlnit cu vicepreședintele raionului Drochia – Vitalie Josanu, șeful Secției construcții, gospodărie comunală și drumuri - Marin Trifailo, specialistul principal, Direcția economie, reforme și atragerea investițiilor – Ruslan Babin, șeful IMSP CS Drochia – Emilia Lopatenco pentru a estima nivelul de pregătire al proiectului.

 Prin implementarea acestui proiect se urmărește îmbunătăţirea accesului la asistenţa medicală calitativă în cadrul sistemului de sănătate, prin eficientizarea energetică a clădirii Centrului de sănătate „Anatolie Manziuc”.

În proiect se vor efectua lucrări generale de construcție a acoperișului la blocul A și B, termoizolarea pereților și a acoperișului la blocurile A, B și C, înlocuirea ușilor și ferestrelor exterioare.

Ion Bodrug a relatat condițiile de contribuire și cofinanțare conexe proiectului vizat: ”Cheltuielile suplimentare (neplanificate în cadrul proiectului) vor fi asigurate de Consiliul raional Drochia, în baza unei decizii”.

Parteneri în cadrul proiectului sunt Consiliul orăşenesc Drochia, Consiliul comunal Cotova, Consiliul sătesc Chetrosu, Consiliul sătesc Mîndîc, Consiliul sătesc Antoneuca, Consiliul sătesc Miciurin, Consiliul comunal Fîntîniţa, Consiliul sătesc Ţarigrad şi Consiliul comunal Pervomaiscoe.

     Valoarea totală a proiectului este de 12.916.262 lei, dintre care 150.000 lei reprezintă contribuția Consiliului raional Drochia. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 4.000.000 lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2017. Proiectul va fi implementat în decurs de 18 luni.

 

View the embedded image gallery online at:
http://drochia.md/index.php?start=95#sigFreeIdedd3fd7c3d
       

 Informarea și consultarea cetățenilor sunt principiile de bază ale administrației publice locale de nivelul II din raionul Drochia.

În urma dialogului dintre autorități și cetățeni, în măsura posibilităților, sugestiile acestora din urmă sunt integrate în intervențiile locale și guvernamentale urmărindu-se astfel satisfacerea nevoilor comunităților.

În acest sens, la data de 27.02.2017, Domnul Corneliu Padnevici - Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în comun cu reprezentanții administrației publice locale de nivelul II și a serviciilor publice descentralizate și desconcentrate au realizat o vizită de lucru în comuna Petreni, unde au avut o întrevedere cu reprezentanții administrației publice locale de nivelul I și locuitorii comunei Petreni.

Vezi mai departe

 

View the embedded image gallery online at:
http://drochia.md/index.php?start=95#sigFreeId853a742cc6
       

Administratia IMSP CS Drochia “Anatolie Manziuc”, in conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Sanatatii nr.139-p din 15.10.2015 ”Cu privire la aprobarea Regulamentului privind angajarea prin concurs a personalului medical din sistemul sanatatii”, si in baza Procesului verbal nr. 2 din 21.02.2017 al Comisiei de lucru privind angajarea prin concurs a personalului medical din sistemul sanatatii, anunta rezultatul concursului dupa cum urmeaza:

In conformitate cu decizia Comisiei de concurs pentru ocuparea functiei de asistent medical Centrul Comunitar Sanatate Mintala, 1,0 salariu, invingator al concursului a fost desemnata dna MARIAN MIHAELA.

 

Cu respect,
Comisia de concurs

 Nichita Stănescu spunea: Folclorul este dorul de a te întoarce acasă…, iar Mărțișorul, făcând parte din folclor este cel care ne cheamă să revenim acasă, acolo unde l-am prins prima dată la piept, să revenim în adâncul sufletului nostru, unde sunt cele mai sensibile coarde ale DORULUI.

Mărțișorul este un străvechi obicei românesc, o podoabă care simbolizează trecerea de la iarnă la primăvară și celebrează începutul primăverii. Cele două culori ale Mărțișorului - roșu care simbolizează dragostea și albul care simbolizează puritatea, eternitatea și curățenia sufletească ne înfrumusețează exteriorul. El ne aduce optimism și credință și este dăruit ființelor dragi.

 

Dragi drochieni, stimați oaspeți ai raionului Drochia,

cu prilejul celei mai fabuloase sărbători a primăverii, Vă invităm la Festivalul Național de Muzică și Dans ”Mărțișor – 2017!”

 

În atenția Dumneavoastră, Vă propunem următorul program:

1 martie – Deschiderea Festivalului Național de Muzică și Dans ”Mărțișor – 2017”. Vernisarea expozițiilor de mărțișoare ”Târgușor de mărțișor” – Casa raională de cultură, ora 17.00;

3 martie – Concert susținut de Folk – Band –ul ”Art Soyuz” cu genericul ”Poveste de primăvară” – Casa raională de cultură, ora 17.00;

4 martie – Formația folclorică ”Leanca” prezintă claca ”La scărmănat lâna și...limba” – Casa centrală de cultură, ora 16.00;

5 martie – Medalion muzical prezentat de formația folclorică ”Sudarușca” – Casa raională de cultură, ora 15.00;

10 martie – Închiderea Festivalului Național de Muzică și Dans ”Mărțișor – 2017”. Teatrul dramatic ”Cupidon” și soliștii formației de muzică ușoară ”Noi” prezintă spectacolul de divertisment. Invitat special – CORNELIA CIOBANU, solista orchestrei ”Rapsozii Botoșanilor”, Botoșani, România  – Casa centrală de cultură, ora 17.00.

 

Vă așteptăm cu duioșie!!!

 

Moderatoarea deschiderii Festivalului - Cristina ȚURCANU, specialist în domeniul turism, patrimoniu și muzee, Secția Cultură Drochia.

 

Festival organizat de Secția Cultură Drochia și artiștii autohtoni.

 

Intrare liberă.

 

La data de 23.02.2017, în sala de ședințe a Consiliului raional Drochia, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a petrecut un atelier de lucru cu reprezentanții Cancelariei de Stat în teritoriu, primarii, secretarii din primării, specialiștii pentru reglementarea regimului funciar din primării și reprezentanții serviciilor descentralizate și desconcentrate din raionul Drochia.

 

În cadrul atelierului de lucru au fost analizate:

1.      Legea nr. 132 din 17.06.2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate;

2.     Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale;

3.     Legea nr. 768 din 02.02.2000 privind statutul alesului local.

 

La atelier au participat dnul Vasile Grădinaru - președintele raionului Drochia și dna Oxana Grigoriță - secretarul Consiliului raional Drochia.

 

Formatori:

Dnul Lilian Chișcă - șef al Direcției control venituri și proprietăți din cadrul ANI;

Dna Ada Griciuc - șef al Direcției control interese personale din cadrul ANI.

View the embedded image gallery online at:
http://drochia.md/index.php?start=95#sigFreeId91ac577557

Căutare

STRATEGIA 2016-2020

Links