Ședinţă lucrativă în satul Popeştii de Jos, raionul Drochia

12 iunie 2018

Şedinţele de lucru desfăşurate în teritoriul raionului Drochia, au drept obiectiv comunicarea reciprocă între cetăţeni, autorităţile centrale, raionale şi locale. Astfel de şedinţă lucrativă a fost organizată şi desfăşurată în data de 11 iunie 2018, în satul Popeştii de Jos, raionul Drochia, cu participarea domnului Corneliu PADNEVICI, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, şi Ion Dascal, preşedintele raionului Drochia.
În acest sens, oficialii au avut o întîlnire de lucru cu Ion Gusacinschii, primarul satului Popeştii de Jos, și locuitorii satului, în vederea identificarii problemelor existente şi soluţionarea lor. În debut, deputatul, a relatat despre progresele Guvernului FILIP, după care au fost ascultate, identificate, înregistrate diverse probleme.
In cadrul dialogului, cetățenii au fost activi în abordarea problemelor stringente pentru comunitate. Lucrările ședinței de lucru au derulat într-un mod constructiv, astfel problemele semnalizate au vizat: racordarea la conducta de gaze a gospodăriilor din localitate, construcţia sistemumlui de apă şi canalizare, amenajarea unui teren de joacă şi a stadionului, problema pensiilor, amenajarea unei gunoişti autorizate şi procurarea unei autospeciale pentru colectarea deşeurilor, iluminarea stradală, prestarea servicilor medicale, viitorul instituţiilor şcolare cu deficit de buget, etc.
În final, Corneliu PADNEVICI, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, şi Ion Dascal, preşedintele raionului Drochia, au vizitat Instituţia de educaţie timpurie ”Andrieş”, în scopul de a oferi un notebook, bun necesar instituţiei solicitat în cadrul audienţei cu cetăţenii de către managerul grădiniţei, Nina Maxim.