Târgurilor Meșterilor Populari

29 octombrie 2018

Meșterii populari reprezinta una din cele mai valoroase comori ale unei națiuni, ei fiind ambasadorii tradițiilor și patrimoniului cultural ale zonelor reprezentative dintr-o țară. Cu nenumărate îndeletniciri, de la sculptatul în lemn și țesut, până la ceramica sau realizarea de obiecte decorative din diverse materiale, artizanii asigura păstrarea tehnicilor și obiceiurilor tradiționale precum și transmiterea acestora din generație în generație.

La Drochia se promovează cultura populara și meșteșugul tradițional prin organizarea Târgurilor Meșterilor Populari unde se reunesc cei mai iscusiți meșteri populari atât din țară, cit și din afara ei, oferind publicului vizitator o diversitate impresionanta de obiecte create de aceștia.

Piese textile, port popular tradițional, podoabe, obiecte decorative din paie, ceramica și lemn, picturi, icoane și multe altele au delectat ochiul admiratorilor sosiți la cea de-a IV-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, desfășurat astăzi la Drochia.

Creația meșterilor populari a fost îmbinată cu un minunat spectacol de muzica și dans susținut de copilașii de la Instituțiile de educație timpurie din or. Drochia, Diana Țurcan cu melodia “Moldova mea”, Ansamblul folcloric de la Centrul de creație a copiilor din or. Drochia, Ansamblul de dansuri populare “DATINA” de la Centrul de creație a copiilor din s. Pelinia, Ansamblul de fluieriști de la Centrul de creație a copiilor din s. Pelinia, Ansamblul folcloric “Țărancuțele” din  s. Sofia.

Evenimentul a fost înnobilat de prezenta oaspeților de onoare: Ion Dascal, președintele raionului Drochia, Diana Dicusari, directorul Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Dumitru Costandachi, meșter popular, maestru în arta cioplitului în lemn, fondatorul Școlii de Arte si Meserii ”Mesterul Manole”, președintele Uniunii Meșterilor Populari din Moldova, Danuta Stan și Valentin Matras, meșteri populari, Centrul Județean al Meșterilor Populari Botoșani, Romania.

Președintele raionului Drochia, Ion Dascal, a decernat inițiatorul Târgului de astăzi, Iurie Cucuietu, meșter popular,  membru al Uniunii Meșterilor Populari din Moldova cu o diploma, în semn de apreciere a meritelor în promovarea și valorificarea artei olăritului, precum și cu un cec în suma de 10000 lei.

https://www.caviarbase.com http://www.simondeli.com http://www.weeklyleak.com replica handbags replica handbags hermes replica replica bags replica handbags replica hermes https://www.9replicabag.com replica bags replica handbags http://nwaedd.org replica hermes hermes replica iphone cases cheap jewelry wholesale jewelry sex toys cheap sex toys human hair wigs cheap nfl jerseys cheap jerseys http://www.kahnawake.com canada goose outlet hermes replica replica hermes http://www.gretel-killeen.com http://www.replicaaa.com replica handbags