10 Decembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Omului
10 decembrie 2020
An de an, la 10 decembrie, Declarația Universală a Drepturilor Omului, ne amintește că recunoașterea ,,drepturilor egale ale tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”.
Astăzi marcăm o importantă sărbătoare, şi anume Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.
Drepturile Omului nu sunt doar principii scrise, nu sunt doar fraze ale idealului uman, ele sunt realităţi, necesităţi şi doleanţe ale societăţii internaţionale, sunt esenţa fiecărui locuitor al planetei Pământ.
Conştientizarea importanţei drepturilor omului de către fiecare dintre noi, promovarea acestora şi aplicarea lor în raport cu noi şi semenii din societatea, va realiza unul din obiectivele noastre de bază – funcţionarea veritabilă a statului de drept, unde legea prevalează, unde fiecare cetăţean îşi cunoaşte drepturile şi le respectă pe ale celorlalţi, unde fiecare persoană este privită drept scop, drept valoare, drept membru al unei familii mari numită comunitatea internaţională.
Cu această ocazie, adresez un mesaj de felicitare și de solidaritate umană în ceea ce priveşte apărarea Drepturilor Omului.
De asemenea, exprim cordiale felicitări tuturor cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia marcării Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului. Vă doresc ca valorile noastre comune ale egalității și demnității umane edificatoare a democrației și statului de drept să triumfe mereu întru apărarea Drepturilor Omului și consolidarea statului de drept în Republica Moldova.
Cu cele mai calde gânduri,
Președintele raionului Drochia,
Alexei VASILEAN



