A avut loc cea de a IV-a ediţie a Festivalului Obiceiurilor și Tradițiilor Pascale “De Ispas la Nicoreni”
17 mai 2018
Astăzi, 17 mai 2018, însatul Nicoreni, raionul Drochia, a avut loc cea de a IV-a ediţie a Festivalului Obiceiurilor și Tradițiilor Pascale “De Ispas la Nicoreni”. Evenimentul a fost organizat de către Secția Cultură a Consiliului raional Drochia în parteneriat cu primăria satului Nicoreni. Astfel, alături de locuitorii satului, festivalul a adunat în calitate de oaspeți de onoare: Corneliu PADNEVICI, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Diana Dicusarî, directorul General al CentruluiNațional de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, VasileGrădinaru, preşedintele raionului Drochia, Vitalie Josanu, vicepreşedintele raionului Drochia.
În discursul său, Corneliu Padnevici, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a menționat: „Sunteți satul cu cele mai frumoase tradiții și obiceiuri, cu cele mai importante valori ale neamului nostru care sunt păstrate și transmise din generație în generație.”
„Cea mai mare bogăție a țării noastre sunteți voi. Tot ce are omul mai bun, le-am descoperit aici, meșteșuguri, bucate tradiționale, port național și oameni frumoși la chip și la suflet” – a spus Diana Dicusarî, directorul General al Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial.
Mihail Rotăraș, primarul satului Nicoreni, a mulțumit oaspeților și sătenilor care s-au implicat activ atît în participare, cît și organizare.
În cadrul festivalului, cei prezetnți au savurat din evoluarea formațiunilor artistice care au interpretat cântece pascale, au admirat expoziția de meșteșuguri și bucate, totodată au urmărit măiestria de încondeere a ouălelor și arta olăritului.










































