Lucrările Comisiilor consultative de specialitate, în cadrul cărora aleșii locali au examinat proiectele de decizii, propuse spre aprobare la ședința ordinară

13 mai 2021

În perioada 12 și 13 mai, curent, în incinta Consiliului raional Drochia, au avut loc lucrările Comisiilor consultative de specialitate, în cadrul cărora aleșii locali au examinat proiectele de decizii,  propuse spre aprobare la ședința ordinară a Consiliului raional Drochia, stabilită pentru ziua de vineri, 14 mai.

Conform anexei nr. 2 la decizia Consiliului raional Drochia nr. 5/1 din 25 noiembrie 2019, în Consiliu activează patru Comisii consultative de specialitate, după cum urmează:

  • Comisia consultativă de specialitate pentru activități economico-financiare și buget;
  • Comisia consultativă de specialitate pentru probleme sociale;
  • Comisia consultativă de specialitate pentru dezvoltarea teritoriului;
  • Comisia consultativă de specialitate pentru probleme de drept și administrație publică.

Membrii Comisiilor au examinat a priori chestiunile ce țin de competența lor, dar au luat act și de celelalte întrebări incluse în ordinea de zi.

Toate proiectele de decizii vor fi supuse votului propriu-zis la ședința Consiliului raional Drochia.