INSTITUȚIA MEDICO-SANITARĂ PUBLICĂ „CENTRUL DE SĂNĂTATE ORAȘUL DROCHIA „ANATOLIE MANZIUC” ARE O NOUĂ CONDUCERE
15 iulie 2024
Instituția Medico-Sanitară Publică „Centrul de Sănătate orașul Drochia „Anatolie Manziuc” are o nouă conducere. Candidatura dnei Liliana Moroșan a fost aprobată săptămâna trecută în cadrul ședinței Consiliului raional Drochia (12 iulie 2024).
În acest sens, în după-amiaza zilei de astăzi, 15 iulie 2024, Președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, a prezentat în fața colectivului șefa nou-numită, pe bază de concurs.
„Cunoștințele dobândite până acum, dar și experiența acumulată în domeniul ocrotirii sănătății reprezintă un punct de reper în noua mea funcție. Sunt convins că, împreună cu echipa instituției medicale vom reuși să dinamizăm activitatea instituției și să oferim populației din raion servicii de calitate”, a declarat șefa IMSP „Centrul de Sănătate or. Drochia „Anatolie Manziuc”, Liliana Moroșan.
De asemenea, în cadrul evenimentului au fost aduse mulțumiri dnei Emilia Lopatenco, pentru activitatea îndelungată și cu rezultate frumoase, desfășurată în calitate de șefă a IMSP „Centrul de Sănătate or. Drochia „Anatolie Manziuc”.








