Spectacol de deschidere a celei de-a 60-a ediții a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” – „MĂRȚIȘOR 2026”, la Drochia
2 martie 2026
În seara zilei de duminică, 1 martie 2026, în raionul Drochia a avut loc spectacolul de deschidere a celei de-a 60-a ediții a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” – „MĂRȚIȘOR 2026”, eveniment cultural de referință care se va desfășura pe parcursul primei jumătăți a lunii martie.
Evenimentul inaugural a reunit iubitori ai artei și culturii, reprezentanți ai administrației publice locale, oameni de cultură și numeroși spectatori, dornici să celebreze împreună începutul primăverii prin muzică și expresie artistică autentică.
Prezent la eveniment, Președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, a adresat un mesaj de felicitare tuturor participanților, subliniind importanța promovării și valorificării patrimoniului cultural național, în vederea asigurării continuității tradițiilor și transmiterii acestora către generațiile viitoare. În discursul său, a evidențiat rolul culturii în consolidarea identității naționale și în cultivarea respectului față de valorile autentice ale poporului nostru.
Un mesaj de salut a fost rostit și de vicepreședintele raionului Drochia, Igor Jidraș, care a apreciat implicarea artiștilor și organizatorilor în realizarea acestui amplu program cultural.
Activitatea cultural-artistică s-a desfășurat în incinta Centrul Cultural Drochia și a fost moderată de șefa Direcției cultură și turism a Consiliului raional Drochia, Cristina Țurcanu. Publicul s-a bucurat de un program artistic variat, ce a pus în valoare talentul și măiestria interpreților.
Festivalul are drept scop reliefarea valorilor naționale autentice și promovarea frumuseții culturii noastre. Potrivit programului stabilit, pe parcursul zilelor următoare vor evolua soliști și colective artistice din raion, dar și din țară, oferind comunității un veritabil regal de muzică și tradiție.
Ediția jubiliară a Festivalului „Mărțișor” reconfirmă rolul culturii ca factor de coeziune socială și dezvoltare spirituală a comunității din raionul Drochia.









