𝐃𝐢𝐚𝐥𝐨𝐠 𝐬̦𝐢 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐃𝐫𝐨𝐜𝐡𝐢𝐚
6 aprilie 2026
La 6 aprilie 2026, Consiliul raional Drochia a găzduit o masă rotundă dedicată Zilei Internaționale a Romilor (8 aprilie), un prilej de a discuta deschis provocările și nevoile comunității de etnie romă.
În mesajul său de salut, Președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, a subliniat importanța dialogului deschis și a colaborării dintre autorități și comunitatea romă, evidențiind necesitatea unor acțiuni concrete pentru asigurarea incluziunii sociale, accesului egal la servicii și îmbunătățirea calității vieții. Totodată, a reafirmat sprijinul administrației raionale pentru inițiativele care promovează respectul, diversitatea și șansele egale pentru toți cetățenii.
De asemenea, la eveninent au participat: Vitalie Josanu, șef adjunct al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat (raionul Drochia); primarii unităților administrativ-teritoriale cu populație majoritară de etnie romă; reprezentanți ai serviciilor publice descentralizate și desconcentrate cu atribuții în domeniu; mediatorii comunitari.
Discuțiile au fost concentrate pe problemele reale cu care se confruntă comunitatea și pe identificarea soluțiilor care să promoveze incluziunea, respectul și colaborarea între autorități și cetățeni.
Prin astfel de întâlniri, raionul Drochia reafirmă angajamentul său pentru dialog, echitate și șanse egale pentru toți locuitorii săi.







