ASOCIAȚIA PRIMARILOR DIN RAIONUL DROCHIA ȘI-A ALES NOUA CONDUCERE
25 ianuarie 2024
Astăzi, 25 ianuarie 2024, primarii unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi din raionul Drochia s-au convocat în cadrul Adunării Generale, pentru a alege noua conducere a Asociației Primarilor din raionul Drochia pe un termen de 4 ani.
Din totalul celor 28 primari au fost prezenți 21, din localitățile: or. Drochia; s. Antoneuca; c. Baroncea; s. Chetrosu; c. Cotova; s. Drochia; c. Fîntînița; s. Hăsnășenii Mari; s. Hăsnășenii Noi; s. Maramonovca; s. Mîndîc; s. Moara de Piatră; c. Palanca; c. Pervomaiscoe; c. Petreni; s. Popeștii de Jos; s. Popeștii de Sus; c. Șalvirii Vechi; c. Șuri; s. Țarigrad și s. Zgurița.
În calitate de invitați și cu mesaje de salut au participat și Președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, și Șeful adjunct al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat (raionul Drochia), Vitalie Josanu.
Președinte al Asociației Primarilor din raionul Drochia a fost ales din nou Valeriu Tizu, primar al comunei Petreni.
În funcțiile de vicepreședinți ai Asociatiei au fost aleși: Nina Cereteu, primăriță a orașului Drochia; Raisa Vacari, primăriță a comunei Pervomaiscoe și Veaceslav Magaleas, primar al satului Sofia.
Secretară a Asociației Primarilor din raionul Drochia a fost aleasă Aliona Eșanu, primăriță a satului Chetrosu.
În componența Consiliului Regional de Dezvoltare Nord a fost delegat Valeriu Tizu, primar al comunei Petreni și Președinte nou ales al Asociației Primarilor din raionul Drochia.