CONSILIUL RAIONAL DROCHIA CONVOCAT ÎN ȘEDINȚĂ EXTRAORDINARĂ
26 decembrie 2023
Potrivit dispoziției emise de către Alexei Vasilean, Președinte al raionului Drochia, nr. 02/1-5-88 din 22.12.2023, astăzi, 26 decembrie 2023, Consiliul raional Drochia a fost convocat în ședință extraordinară.
La ședință au participat 33 consilieri raionali din totalul celor 33 aleși, fapt care a determinat caracterul deliberativ al acesteia.
În calitate de președinte al ședinței respective a fost ales consilierul, Igor Velicico. Totodată, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr.436/2006 privind administrația publică locală: „Pentru fiecare şedinţă, consiliul desemnează un consilier care va semna decizia consiliului în cazul în care preşedintele şedinţei se va afla în imposibilitatea de a o semna”, și în acest sens a fost desemnat consilierul Igor Jidraș.
La lucrările ședinței au fost invitați și prezenți funcționarii din cadrul Aparatului președintelui raionului, șefii serviciilor descentralizate din teritoriul raionului, reprezentanți ai mass-media.
În cadrul ședinței, au fost examinate 6 proiecte de decizie incluse pe ordinea de zi:
1. Cu privire la demisia:
1.1. vicepreședintelui raionului Drochia dlui Ion Dascal;
1.2. președintelui raionului Drochia dlui Alexei Vasilean.
2. Privind Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1826 din 12 decembrie 2023 „Cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul raional Drochia”.
3. Cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, a dnei Adriana Grozavu, şefă Direcţia asistență socială și protecție a familiei a Consiliului raional.
4. Cu privire la suspendarea din funcție a dlui Rusu Sergiu, șef al Direcției economie, construcții și politici investiționale a Consiliului raional.
5. Cu privire la constituirea comisiilor consultative de specialitate și aprobarea componenței nominale a comisiilor consultative de specialitate din cadrul Consiliului raional Drochia.
Potrivit ultimei chestiuni de pe ordinea de zi, dl Iurie Ostavciuc, vicepreședinte al raionului, a fost împuternicit să asigure interimatul funcției de președinte al raionului, pînă la alegerea titularului funcției de demnitate publică menționată.
La finele şedinţei, au fost aduse mulțumiri dlor Alexei Vasilean și Ion Dascal pentru activitatea desfășurată în calitate de președinte și respectiv, vicepreședinte al raionului Drochia, în perioada mandatului 2019-2023.








