CONSILIUL RAIONAL DROCHIA CONVOCAT ÎN ȘEDINȚA ORDINARĂ
21 februarie 2024
În temeiul prevederilor art. 45 alin. (1), (3), art. 53 alin. (1) lit f), art. 54 aliniatul ( 1) din Legea nr.436/2006 privind administraţia publică locală, la 09 februarie 2024, Vasile Cemortan, Preşedinte al raionului Drochia, a emis dispoziţia cu nr.02/1-5-14, potrivit căreia consilierii Consiliului raional au fost convocați în şedinţă ordinară, la data de 21 februarie 2024.
Conform înregistrării, din 33 consilieri aleşi, la şedinţă au fost prezenţi 30, respectiv, şedinţa a fost declarată deliberativă.
La lucrările şedinţei au participat: Vitalie Josanu, șef-adjunct al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat (raionul Drochia), Vasile Cemortan, președinte al raionului Drochia; Tatiana Botnar și Igor Jidraș, vicepreşedinti ai raionului Drochia, funcţionarii publici din cadrul aparatului preşedintelui raionului şi subdiviziunile subordonate Consiliului raional, reprezentanții serviciilor publice desconcentrate, persoanele interesate și mass-media.
Potrivit prevederilor art. 20 din Legea nr. 436/2006 privind administraţia publică locală, Victoria Alexeev, consilieră raională, a fost aleasă în calitate de președinte al ședinței, iar Igor Velicico, consilierul care va semna deciziile Consiliului în cazul în care președintele ședinței se va afla în imposibilitate de a le semna.
În debutul ședinței, Vitalie Josanu, șef-adjunct al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat (raionul Drochia), a comunicat celor prezenți despre modificările recente operate în Legea nr. 457/2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind constituirea și funcționarea consiliilor locale și raionale; Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală.
Urmare ordinii de zi aprobate, au fost examinate şi supuse votului 24 proiecte de decizie.
La finele ședinței, Vasile Cemortan, Președinte al raionului a înmânat aleșilor locali legitimațiile și insignele, iar celor care și-au marcat și ziua de naștere, în perioada dintre ședința precedentă și cea actuală, buchete de flori.












