Direcţia Educaţie Drochia anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei de director al Liceul Teoretic Pelinia din satul Pelinia
23 mai 2024
La funcţia de director al instituţiei de învăţământ general poate candida persoana care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
- Deţine cetăţenia Republicii Moldova
- Studii superioare universitare pedagogice
- Are o vechime în activitatea didactică de cel puţin trei ani;
- La data expirării termenului de depunere a dosarelor nu a împlinit vârsta de 65 ani;
- Cunoaşte limba română;
- Este aptă din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea funcţiei;
- Nu are antecedente penale;
- Nu a fost concediată în ultimii 5 ani pe paza art.86, alin. (1) lit.g)-r) și art.301 alin.(1) lit.a)-b) din Codul Muncii al Republicii Moldova sau destituită dintr-o funcție publică conform art.64 alin.(1), lit.a) și b) din legea 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
- Nu are interdicție de a ocupa funcții de conducere.
Candidaţii pentru ocuparea funcţiei de conducător al instituţiei de învăţământ depun personal sau prin reprezentant în anticamera Direcţiei Educaţie Drochia, prin poştă sau prin e-mail, în termen de 30 zile calendaristice din ziua publicării anunţului, dosarul de concurs, care cuprinde obligatoriu următoarele acte:
- cererea de participare la concurs (anexa nr.1 din Regulament);
- copia actului de identitate;
- copia/copiile actului/actelor de studii /autentificate/;
- copiile actelor care atestă vechimea în activitatea didactică a candidatului;
- curriculum vitae (anexa nr.2 din Regulament);
- certificatul medical din care rezultă, că este apt medical, fizic şi neuropsihic;
- cazier judiciar sau declaraţia pe propria răspundere;
- proiectul planului de dezvoltare a instituţiei, pentru 5 ani în plic sigelat sau declaratia pe propria răspundere privind prezentarea proiectului planului cu cinci zile înainte de data interviului;
- altele relevante.
Actele vor fi depuse în anticamera Direcţiei Educaţie Drochia
Telefon relaţii: 252 22748. Termenul limită de depunere 24 iunie 2024.
Informaţiile suplimentare cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului sunt plasate pe pagina web a Direcţiei Educaţie Drochia www.edu-dr.md
Tweet