DROCHIENII AU SĂRBĂTORIT ZIUA VICTORIEI ASUPRA FASCISMULUI (9 MAI)
9 mai 2024
Drochienii au sărbătorit astăzi, 9 mai, Ziua Victoriei asupra fascismului, simbol al păcii, deopotrivă, comemorând și eroii căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.
Evenimentul s-a desfășurat lângă Monumentul „Ostașului necunoscut” din orașul Drochia, care a finisat, tradițional, cu depunere de flori, în semn de recunoștință și pioasă aducere aminte.
„Ziua de 9 Mai 1945 are o semnificație aparte, este ziua în care viața a primit o nouă șansă. În această zi, de 9 mai, în mod special, reflectând asupra trecutului, conștientizăm că, dragostea pentru țară, solidaritatea și unitatea națională sunt valorile care i-au ajutat pe părinții, buneii și străbuneii noștri – participanți la acțiunile de luptă să reziste și să învingă, iar astăzi, ele reprezintă temelia societății noastre.
În aceste vremuri de restriște în care trăim, aceste valori ne ajută să facem față provocărilor și să depășim dificultățile.
Cu aceste gânduri, din toată inima, Vă urez ani lungi de viață cu sănătate, împliniri și bucurii alături de cei dragi, prosperitate în casele Dumneavoastră, cer senin și PACE!
Exprim recunoștința tuturor veteranilor pentru pace!
Veșnică amintire eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial!” a declarant Președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan.