Drumurile din raionul Drochia prind viaţă!
17 septembrie 2018
Drumurile din raionul Drochia prind viaţă. Acestea sunt reabilitate în cadrul Programului Naţional ”Drumuri bune pentru Moldova”, lansat de Guvernul Republicii Moldova.
Astfel, ieri 17 septembrie curent, președintele raionului Drochia, Ion Dascal, a avut o întrevedere cu deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Corneliu Padnevici, în cadrul căreia, Dumnealor au inspectat câteva porţiuni de drum din satul Pelinia și orașul Drochia (str. Dm. Cantemir), aflate în proces de reabilitare.
Oficialii au avut discuții și cu oamenii, care s-au bucurat să meargă pe drum deja reparat, spunând că Europa e la ei acasă.
Tot ieri, Dumnealor au vizitat Instituția de educație timpurie ”Izvoraș” din satul Pelinia, unde au identificat un șir de probleme care necesită soluționare, cum ar fi: aprovizionarea instituției cu o mașină de spălat automat, cu un centru muzical și cu paturi noi pentru copii.
Tweet