Examinarea solicitărilor cetățenilor
3 mai 2023
Astăzi, 3 mai 2023, a avut loc ședința Comisiei de examinare a solicitărilor de acordare a ajutorului financiar unic din Fondul de rezervă al Consiliului raional Drochia. Conform ordinii de zi, membrii comisiei, președinte – Alexei Vasilean, președinte al raionului, au examinat 54 petiții. În urma examinării dosarelor, au fost aprobate 30 de cereri.
Potrivit dosarelor prezentate, cetățenii au solicitat acordarea ajutorului financiar unic pentru: tratament/reabilitare, intervenție chirurgicală, compensarea cheltuielilor ce țin de lichidarea consecinţelor în urma incendiului produs, reparația casei de locuit, compensarea cheltuielilor suportate în urma înmormântării unui membru al familiei.
Petițiile date urmează a fi înaintate consilierilor raionali spre aprobare, care se vor întruni în ședință pe 12 mai, curent.







