FESTIVALUL BUCĂTĂRIEI NAȚIONALE „GURMANIA” LA ȚARIGRAD
29 iulie 2024
Potrivit tradiției, în ultima zi de duminică a lunii iulie, cel mai gustos Festival al bucătăriei naționale „GurmanIA” a fost organizat și desfășurat în satul Țarigrad, de către primăria satului, primar Sergiu Rusu în parteneriat cu Direcția cultură și turism a Consiliului raional Drochia.
Sarmalele, baba neagră, plăcintele, mămăliga, friptura, zeama de pește, copturile tradiționale și porumbul fiert, au fost cele mai întrebate bucate la festival, iar muzica și dansurile moldovenești au creat o adevărată atmosferă de sărbătoare.
Festivalul și-a deschis porțile pentru oaspeții de onoare: Vasile Cemortan, președintele raionului Drochia; Marina Morozova, deputată în Parlamentul Republicii Moldova; Vitalie Josanu, șef-adjunct al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat (raionul Drochia); primarii localităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi din raion: Svetlana Vacaru (s. Antoneuca), Vera Dascal (s. Drochia), Igor Grozavu (s. Gribova), Vitalie Munteanu (s. Ochiul Alb), Raisa Vacari (c. Pervomaiscoe), Veaceslav Magaleas (s. Sofia), Petru Turculeț (c. Șuri).
În cadrul evenimentului, moderat de Cristina Țurcanu, șefa Direcției cultură și turism Drochia, au evoluat colective artistice din raionul Drochia, de asemenea, cei prezenți au admirat expoziții hand-made, târguri ale meșterilor populari, iar pentru cei mici a fost organizată și zona de distracție.
La buna organizare și desfășurare a Festivalului au contribuit agenții economici și instituțiile publice din localitate.