FESTIVITATEA „ULTIMUL SUNET” LA DROCHIA
30 mai 2023
Astăzi, 30 mai 2023, conducerea raionului Drochia a trăit emoții, clipe de bucurie și mândrie, dar și de speranță alături de pedagogi, elevi și părinți, prilejuite de festivitatea „Ultimul sunet”, desfășurată la toate instituțiile de învățământ din raion.
Activitățile tradiționale dedicate încheierii anului de studii 2022 – 2023 au început la ora 08.30.
În haine de sărbătoare și cu flori în mâini, elevii și-au luat rămas bun de la dascăli, colegi și prietenii de școală. În această atmosferă, absolvenții au fost copleșiți de emoții, iar cei mai mici de bucuria vacanței de vară.
În acest an, Alexei Vasilean, Președintele raionului Drochia a participat la careul solemn organizat în curtea I.P. Liceul Teoretic Rus nr. 3 din orașul Drochia. În mesajul de felicitare rostit, demnitarul a exprimat recunoștința colectivului didactic, elevilor și părinților pentru muncă, colaborare și performanțele obținute, dorindu-le vacanță plăcută, iar absolvenților le-a urat succese la examenele de stat și realizări în toate cele planificate.
Vicepreședinții raionului, Ion Dascal a participat la careul festiv organizat de către I.P. Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” or. Drochia și, respectiv, Iurie Ostavciuc la cel organizat de către I.P. Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” or. Drochia.
În cadrul festivităților de încheiere a anului școlar, au fost menționați profesorii și elevii cu rezultate deosebite la învățătură, la concursurile raionale și republicane.