Inaugurare a grădiniţei nr.2 ”Izvoraş”, din satul Chetrosu, raionul Drochia.
18 iunie 2018
Corneliu PADNEVICI, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova însoţit de Ion DASCAL, preşedintele raionului Drochia, au particicipat astăzi 18 iunie 2018 la evenimentul de inaugurare a grădiniţei nr.2 ”Izvoraş”, din satul Chetrosu, raionul Drochia.
La recepția oficială au mai fost prezenţi: Vitalie Vieru, reprezentant al Proiectului ”Energie şi Biomasă”, Danu Mereacre, directorul companiei de construcţie ”Montex-gaz”, Ion Prodan, primar de Chetrosu, Aurelia Doschinescu, manager grădiniţa nr.2 ”Izvoraş, agenţi economici, consilieri locali, părinţi şi copii.
Lucrările de renovare a grădiniţei au fost realizate graţie Proiectului ”Energie şi Biomasă” în Moldova, finanţat de UE, cofinanţat şi implementat de PNUD. Aici au fost executate lucrări de reparaţie, construită şi dotată cazangeria, renovată sistema internă de încălzire,totodată instalate panouri solare şi sisteme interne de apă menageră.
În cadrul evenimentului copii au susţinut un program artistic. La final oaspeţii au avut ocazia să facă un tur al încăperilor şi să evalueze calitatea lucrărilor efectuate.
Inaugurarea grădiniţei a fost un prilej bun de a aduna mai mulţi oaspeţi.
Grădinița din Gangura a beneficiat de lucrări în valoare de 1 852 574 lei. Din aceste fonduri au fost efectuate lucrări de reparație a cazangeriei instituției Sisteme si panouri solare
Grădinița „Curcubeul” din satul Ratuş, raionul Criuleni, a fost renovată și dotată în cadrul „Programului de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”.
Președintele raionului Drochia, Vasile Grădinaru a participat astăzi, în calitate de oaspete de onoare, la un eveniment grandios, organizat și desfășurat la gimnaziul ”Bunescu Dumitru” din satul Chetrosu, raionul Drochia.
Aici au fost inaugurate după reparație bucătăria și trei grupe sanitare, urmare a implementării proiectului realizat și finanțat de Biroul Cooperare Militară al SUA în Moldova.
Evenimentul s-a bucurat de prezența mai multor invitați de onoare: Jeffrey R. Paquette, şef al Biroului de cooperare militară al SUA în Moldova, Alexandru Cerchez, coordonator de proiect, Cebotari Ion, reprezentant al Societății Comerciale ”Prestij A Z” SRL, Ion Prodan, primar de Chetrosu, Ion Recean, șef al Direcției Învățământ, Tineret și Sport.
Personalul gimnaziului, în frunte cu directorul Viorica Bunescu, precum și părinții elevilor au apreciat înalt ajutorul generos al Guvernului american, iar gimnaziștii au cântat și au dansat, manifestându-și astfel gratitudinea.
La final, oaspeții au făcut o incursiune prin sălile recent reparate, rămânând mulțămiți de calitatea lucrărilor efectuate.







































