Mesaj de felicitare cu prilejul sărbătorii Botezul Domnului
19 ianuarie 2023
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc pe 19 ianuarie Botezul Domnului sau, cum se mai spune în popor, Boboteaza, care semnifică momentul în care Mântuitorul a fost botezat de Ioan în apele Iordanului la vârsta de 30 de ani. În tradiție se spune, că în ziua de Bobotează se purifică apele și natura de toate forțele răului.
Cu prilejul sărbătoririi acestui semnificativ și important eveniment din viața și sufletul fiecărui creștin, vă doresc, stimați locuitori ai raionului Drochia, mântuire și speranță, bucurie și iubire în mijlocul familiei, întru mulţi şi fericiţi ani!
Fie, ca apele sfinţite toate, să vă aducă sănătate. În cale să vă spele ce este rău şi să rămână numai binele.
Botezul Domnului să vă aducă pace şi fericire, lumină şi ajutor, pentru a trăi viaţa ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credinţă şi fapte bune!
Cu pietate, Alexei VASILEAN,
Președintele raionului Drochia
Tweet