Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia
22 martie 2021
Dragi locuitori ai raionului Drochia!
Cu prilejul Zilei Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia – sărbătoare care a fost instituită de Biserică întru cinstirea celor 40 de legionari-creștini, uciși pentru credința lor, după ce au refuzat să se închine zeilor, Vă transmit tuturor sincere felicitări, sănătate, binecuvântare și zâmbete pe chip.
În calendarul bisericesc, această dată este asociată cu statornicia credinței legionarilor, care au apărat, cu prețul vieții, creștinismul. Sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia să Vă aducă lumină și ajutor pentru a trăi viața ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credință și fapte bune! Iubirea, armonia și înțelegerea în mijlocul familiei să nu Vă lipsească niciodată!
Astăzi, conform obiceiului, gospodinele pregătesc 40 de colăcei ‒ „sfinţişori” sau „mucenici” care, după ce sunt sfinţiţi la Biserică, se împart familiei, rudelor şi persoanelor apropiate. În ziua celor 40 de sfinți, enoriașii se roagă pentru liniștea sufletească și pentru a-și proteja familiile de necazuri.
Doresc tuturor creștinilor ortodocși și locuitorilor țării noastre multă sănătate, liniște sufletească și bunăstare.
Fie ca această sărbătoare să Vă călăuzeazscă pașii spre mântuire și împlinire!
Cu pietate,
Președintele raionului Drochia
Alexei VASILEAN