ȘEDINȚA COMITETULUI DE MANAGEMENT COMUNITAR DROCHIA
2 februarie 2024
În după-amiaza zilei de 02 februarie a anului curent, a avut loc ședința Comitetului de Management Comunitar (CMC) – președinte, Vasile Cemortan, Președinte al raionului.
În calitate de secretar a fost desemnat Ruslan Babin, șef al Serviciului politici investiționale, Direcția economie, construcție și politici investiționale a Consiliului raional Drochia.
Comitetul de Management Comunitar este constituit din 11 membri: reprezentanți ai Consiliului raional și Reprezentanta Organizației Elvețiene în Republica Moldova Helvetas, societății civile, ai instituțiilor statului, primari ai UAT de nivelul întâi și refugiați.
În cadrul ședinței, urmare analizei efectuate și ținând cont de criteriile aprobate, au fost identificate potențialele instituții de educație timpurie din raion, care ar putea fi eligibile proiectului lansat de Helvetas.