Ședința Consiliului 2021
5 martie 2021
În conformitate cu prevederile art. 45 alin. (1), (3), art. 54 alin. (1), (2) din Legea nr. 436/2006 privind administraţia publică locală şi în baza dispoziției emise de președintele raionului Drochia, Alexei VASILEAN, nr. 02/1-5-25 din 19 februarie 2021 „Cu privire la convocarea Consiliului raional Drochia”, astăzi, 05 martie 2021, au fost desfășurate lucrările ședinței Consiliului raional Drochia.
Din 33 de consilieri raionali aleși, la ședință au fost prezenți 30.
În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (7) din Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală, consilierul, Svetlana CONEA, a fost ales prin vot deschis, cu votul consilierilor prezenţi, în calitate de președinte pentru durata şedinţei respective.
Concomitent, conform art. 20 alin. (1) din aceeași lege, consilierul, Victoria ALEXEEV a fost desemnat cu dreptul de a semna deciziile Consiliului în cazul în care preşedintele şedinţei se va afla în imposibilitatea de a le semna.
Urmare a examinării proiectelor de decizie propuse, în cadrul ședinței de astăzi au fost adoptate 24 de decizii.
Înalte considerațiuni și urări de sănătate au fost exprimate de președintele raionului, Alexei VASILEAN, consilierilor – omagiați în perioada dintre ședințele Consiliului raional, însoțite de frumoasele flori ale primăverii.
În centrul atenției au fost, astăzi, și Doamnele – consiliere, care cu prilejul sărbătorii – Ziua Internațională a Femeii, au primit în dar din partea președintelui, Alexei VASILEAN și vicepreședinților raionului, Ion DASCAL și Iurie OSTAVCIUC flori și o doză de emoții pozitive.








































