SFÂNTUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE COMEMORAT LA DROCHIA
15 iulie 2024
La data de 15 iulie, în fiecare an, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare este prăznuit de Biserica Ortodoxă din Moldova, a cărui domnie în fruntea Moldovei s-a întins pe aproape o jumătate de veac (anii 1457 şi 1504).
La împlinirea celor 520 ani de la moartea Binecredinciosului Voievod, la Drochia, au fost desfășurate activitățile de comemorare.
Astfel, în dimineața zilei de astăzi, președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan și viceprimarul orașului, Vitalie Postovan, au participat la serviciul divin oficiat la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Drochia.
După slujbă, tradițional, conducerea raionului, soborul de preoți din raion și enoriașii au parcurs Drumul Crucii de la Catedrală pînă la bustul lui Ștefan cel Mare, din fața Consiliului raional, unde au interpretat „Când a fost să moară Ștefan”.
Mesajele de omagiere rostite de către președintele raionului, Vasile Cemortan; viceprimarul orașului, Vitalie Postovan și protopopul de Drochia, protoiereu-mitrofor, paroh al Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”, Pavel Vuluța, au fost urmate de un program artistic.
La finele evenimentului au fost depuse flori la bustul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.















