Ziua Națională a Culturii, marcată la Drochia
28 ianuarie 2026
Astăzi, 28 ianuarie 2026, la Drochia a fost marcată Ziua Națională a Culturii, eveniment organizat de Direcția cultură și turism a Consiliului raional Drochia, condusă de Cristina Țurcanu.
Cu acest prilej, Președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, a adresat mesaje de felicitare angajaților din domeniul culturii, exprimându-și recunoștința pentru activitatea desfășurată cu profesionalism, dăruire și pentru contribuția la îmbogățirea și promovarea patrimoniului cultural drochian.
La eveniment au fost prezenți directorul Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Denis Gînga, precum și vicepreședinții raionului, Tatiana Botnar și Igor Jidraș, care au transmis mesaje de apreciere oamenilor de cultură.
În semn de recunoaștere a meritelor și a muncii depuse, mesajele de felicitare au fost însoțite de diplome de apreciere și premii bănești.








