18 iulie 2018
stăzi, 18 iulie 2018, Ion Dascal, preşedintele raionului Drochia, de comun cu Corneliu PADNEVICI, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, au avut o ședință de lucru în satul Maramonovca, raionul Drochia, în cadrul căreia au participat Vasile Cubei, primarul satului Maramonovca și locuitorii. Ședința s-a desfășurat în vederea identificarii problemelor existente şi soluţionarea lor. Astfel, au […]
18 iulie 2018
În scopul identificării soluţiilor pentru problemele abordate de locuitorii comunei Palanca, raionul Drochia, în vederea reorganizării şcolii primare Şalvirii Noi, în şcoală primară- grădiniţă, solicitare înaintată la întîlnirea cu conducerea autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea, la dispoziţia preşedintelui raionului Drochia Ion DASCAL, în acest sens, a fost instituit un grup de lucru. […]
17 iulie 2018
Tradiţionala şedinţa operativă, convocată și prezidată de Ion DASCAL, preşedintele raionului Drochia, s-a desfășurat astăzi, 17 iunie 2018, cu participarea şefilor din aparatul preşedintelui şi conducătorii subdiviziunilor din subordinea Consiliului raional. În cadrul şedinţei au fost discutate cele mai prioritare chestiuni ce vizează o abordare stringentă.
16 iulie 2018
În scopul cultivării generaţiilor în creştere în spiritul dragostei de ţară, neam, limbă şi credinţă, în scuarul Consiliului Raional Drochia, s-a desfăşurat Festivitatea consacrată comemorării domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt. S-au împlinit 514 ani da la moartea marelui voievod. Astfel, după serviciul divin oficiat la Catedrala ”Adormirea Maicii Domnului” din orașul Drochia, cu prilejul […]
12 iulie 2018
La 12 iulie 2018, în ziua cînd sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel, la Catedrala ”Adormirea Maicii Domnului” din orașul Drochia, Pavel Vuluța, prototop de Drochia, protoiereu mitrofor, paroh al Catedralei, s-a produs un important eveniment: oficierea a două decenii de la sfințirea lăcașului și 30 ani de la edificarea Catedralei. Cu acest prilej, […]
11 iulie 2018
Astăzi, 11 iulie 2018, conducerea Inspectoratului de poliție Drochia a prezentat raportul de activitate pentru simestrul I al anului 2018. În cadrul ședinței de bilanț au fost relevate rezultatele și problematica activității întregului efectiv, fiind menționat faptul că, datorită acivităților de prevenire, dar și a parteneriatului durabil cu administrația publică locală și societatea civilă în […]
11 iulie 2018
La data de 11 iulie 2018, în sala de ședințe a Consiliului raional, a fost organizat de către Oficiul teritorial Soroca a Cancelariei de Stat, de comun cu reprezentanții Agenției relații Funciare și Cadastru, un seminar instructiv-metodic cu genericul: ”Aplicarea uniformă a legislației funciare de către factorii de decizie din administrația publică locală”. Seminarul a […]
10 iulie 2018
Astăzi, 10 iulie 1018,Consiliului Raional al Tinerilor din Drochia, în colaborare cu Rețeaua Națională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, au organizat prima ediție a Forumului Raional al Tinerilor Dochia. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Instituției Publice Liceul Teoretic ”Bogdan Petriceicu-Hașdeu”. Alături de tinerii din raionul Drochia, la […]
10 iulie 2018
Ședinţa operativă, din data de 10.07 2018, convocată și prezidată de Ion DASCAL, preşedintele raionului Drochia s-a desfășurat cu participarea şefilor din aparatul preşedintelui şi conducătorii subdiviziunilor din subordinea Consiliului raional. Lucrările ședinței s-au dovedit a fi eficiente și productive, fiind înaintate spre abordare probleme și chestiuni care necesită soluționare imediată.
9 iulie 2018
Astăzi, 09 iulie 2018, Ion DASCAL, preşedintele raionului Drochia însoțit de Corneliu PADNEVICI, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, au participat la deschiderea oficială a Clubului Sportiv „HAI-TAUR”, din orașul Drochia, antrenor, Nicolai Garbuz. La ziua Ușilor Deschise, la Club au fost asteptați toți tinerii care doresc să practice un sport de performanță. Inițiativa de a […]