26 iunie 2018
Mult stimate domnule Ion DASCAL, Preşedinte al raionului Drochia! Permiteţi-ne să Vă adresăm cele mai sincere felicitări şi urări de bine cu prilejul aniversării din ziua naşterii. Vă urăm, domnule preşedinte, sănătate, bunăstare, fericire, pace-n suflet şi în casă. Fie ca tot ce Vă doriți să-şi găsească expresia în fapte demne şi realizabile. Să […]
25 iunie 2018
Astăzi, 25 iunie 2018, conform programului de activitate al Consiliului raional Drochia, a avut loc şedinţa operativă cu participarea şefilor din aparatul preşedintelui şi conducătorii subdiviziunilor din subordinea Consiliului raional. Şedinţa a fost prezidată de Ion DASCAL, preşedintele raionului Drochia. În cadrul ședinței, au fost aduse la cunoștința conducerii raionului activitățile și măsurile principale desfăşurate […]
25 iunie 2018
La, 25 iunie 2018, Corneliu PADNEVICI, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, însoțit de Ion DASCAL, preşedintele raionului Drochia, au efectuat o vizită de lucru la, Tabăra de odihnă ,,Poienița însorită”, din orașul Drochia, director, Aliona Rîbac.În cadrul întrunirii, deputatul, a specificat că la moment se duc trataive de înregistrare a terenului Tabărei de odihnă ,,Poienița […]
25 iunie 2018
Corneliu PADNEVICI, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, însoțit de Ion DASCAL, preşedintele raionului Drochia a efectuat astăzi, 25 iunie 2018 o vizită de lucru în vederea verificării lucrărilor de reparație și întreținere a drumurilor efectuate din mijloace financiare alocate din Fondul Rutier Național, proiect din cadrul programului Guvernului Republicii Moldova ”Drumuri bune pentru Moldova” și […]
25 iunie 2018
Interesat de grijile şi problemele oamenilor, Corneliu PADNEVICI, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, organizează periodic, audienţă cu cetăţenii, pentru a cunoaşte care sunt problemele acestora, ulterior să contribuie la soluţionarea acestora. Astfel, la 25 iunie 2018, deputatul, asistat de Ion DASCAL, preşedintele raionului Drochia și Vitalie Josanu, vicepreşedinte al raionului Drochia, a acordat audienţă locuitorilor […]
23 iunie 2018
Cu prilejul zilei profesionale ,,Ziua funcţionarului public” consemnată la data de 23 iunie a fiecărui an, adresez tuturor angajaților din serviciul public un mesaj de felicitare şi încredere în capacitatea fiecăruia de a face faţă provocărilor, de a realiza progrese şi reforme, în aptitudinea de luare a deciziilor şi responsabilitate civică. Vă dorim ca această sărbătoare să furnizeze în permanenţă […]
23 iunie 2018
În data de 23 iunie 2018 a fost marcată „Ziua funcţionarului public”. Astfel, ieri, funcţionarii publici din raionul Drochia şi-au sărbătorit ziua profesională. Evenimentul găzduit de Casa raională de cultură, oraşul Drochia, a fost organizat sub patronatul președintelui raionului Drochia Ion DASCAL, în parteneriat cu Secția Cultură a Consiliului raional Drochia. La sărbătoare au participat […]
21 iunie 2018
La 21 iunie curent, în incinta Bibliotecii Publice Raionale „Iulian Filip”, a fost organizată Ziua Uşilor Deschise la Centrul Inovativ Comunitar FABLAB. La eveniment, alături de echipa FABLAB Drochia au fost prezenţi: Ion Dascal, preşedintele raionului Drochia, Vitalie Josanu, vicepreședinte al raionuli Drochia, consilieri raionali, voluntari. Evenimentul s-a desfăşurat în vederea consolidării unui parteneriat şi colaborare […]
21 iunie 2018
ANUNT DE PARTICIPARE la procedura de achizitie pubica de tip CERERE A OFERTELOR DE PRETURI nr. 18/02662 din 21.06.2018
19 iunie 2018
La data de 19 iunie 2018, Direcţia agricultură, alimentaţie şi relaţii funciare, a organizat un seminar informativ cu participarea, inginerilor funciari din unităţile administrativ-teritoriale ale raionului. La întrunire au participat: Ion Nicora, şef, Direcţia agricultură, alimentaţie şi relaţii funciare, Nicolae Ciob, şef, Serviciul relaţii funciare şi cadastru, Pavel Babără, specialist principal, Serviciul relaţii funciare şi […]